Mâncarea ''Duminica''
Vrei o mâncare ușoară și dietetică? Poate fi aceasta. La mine acasă, pe vremea copilăriei mele, se gătea în zi de duminică, fiind considerată o mâncare demnă de această zi,de aceea i-am și dat această denumire, în amintirea zilelor când din bucătărie venea un miros îmbietor de supă cu verdețuri și carne. Se obișnuia să se folosească carne de vită sau de pui, care rămânea așa, rasol și era servită lângă un cartof cu verdețuri care au fiert împreună în supă și însoțite de un cremos sos de roșii. Este un preparat foarte simplu,dar gustos.
Timp de pregătire:15'
Timp de preparare:1h
Număr de porții:4 de mâncare și 8 de supă
Dificultate: redusă
Ustensile și vase necesare:
-
oală de 8l pentru supă sau oală tip cuctă
-
oală pentru fiert verdețurile(am folosit vasul de gătit de 4l, iCook)
-
o strecurătoare
-
o cratiță pentru sos(am folosit tigaia junior pentru sotare cu capac iCook)
-
o lingură de lemn
Ingrediente pentru supă:
-
1kg de pulpă de tineret bovin
-
1kg de oase de vită
-
3,4 morcovi
-
2 păstârnaci
-
2 pătrunjei
-
4 cartofi întregi
-
o țelină
-
o ceapă
-
un ardei gras alb
-
o linguriță de boabe de piper negru
-
o frunză de dafin
-
un cotor de varză
-
țăiței de casă pentru supă
-
sare după gust
Ingrediente pentru sos:
-
2 linguri cu făină
-
1,5l de bulion
-
o lingură cu ulei
-
o lingură cu zahăr
-
sare și piper după gust
Mod de preparare:
-
1.Am pus carnea cu oasele la fiert în oala cuctă și am spumuit bine supa, apoi am adăugat sare,boabele de piper,ardeiul,ceapa,dafinul,cotorul de varză și am lăsat să fiarbă sub presiune 1h.
-
2.Am curățat verdețurile, le-am tăiat bastonașe nu prea subțiri,am pus cartofii curățați dar întregi și le-am fiert separat în apă cu sare, pentru a le păstra textura.
-
3.Între timp am făcut sosul de roșii. Am desfăcut făina cu bulionul, am adăugat restul de ingrediente și l-am fiert până s-a îngroșat.
-
4. După fierbere,am strecurat supele din ambele vase, le-am amestecat,am adăugat tăițeii fierți și ei separat, pentru a nu tulbura supa,iar carnea cu verdețurile le-am servit așezate frumos pe un platou, alături de bolul cu sos.
Și cu suflet!