Garnitură de păstârnac cu măr și pulpe de pui , la grătar
De cartofi, toată lumea știe că sunt foarte versatili și deci garniturile din ei pot fi multiple. Dar păstârnacul, vine cu o savoare excelentă și-n același timp, cu ceva mai deosebit prin gust și textură. Carnea pe care am servit-o la această garnitură, a fost de data aceasta pulpe de pui la grătar dar,merge la fel de bine cu o friptură,sau un pane, sau chiftele,aici vă las imaginația să-și spună cuvântul.
Timp de preparat:10'
Timp de gătit :15'
Număr de porții :4
Dificultate: redusă
Folosesc vasele din sistemul de gătit iCook,ulei extravirgin Amway ,sare de Himalaia,apă eSpring
Ustensile și vase necesare:
-
o răzătoare cu un pas fin și unul mai mare
-
o lingură de lemn
-
un curățitor de legume
-
tigaia non-adezivă mijlocie din setul iCook cu capac
-
un cerc de metal pentru plating(opțional)
Ingrediente:
-
cam 500g de rădăcină de păstârnac
-
1,2 mere
-
o lingură cu unt
-
2 linguri de ulei
-
200ml de smântână grasă
-
zeama de la o lămâie potrivită ca mărime
-
Frunze de cimbru și pătrunjel
-
Sare și piper alb după gust
-
cremă de oțet balsamic(completează foarte bine gustul)
-
1.Am curățat rădăcinile de păstârnac și le-am dat pe răzătoarea mea cu forma care are cuțite duble,pentru bastonașe uniforme și subțiri.
-
2. Merele nu le-am curățat de coajă și le-am răzuit pe un pas mai mare, pentru a-și păstra textura.
-
3.Am pus untul și uleiul în tigaie,le-am încins și am pus prima dată păstârnacul,l-am sotat și după ce s-a înmuiat, am continuat cu merele.
-
4. Am pus o linguriță de cimbru uscat că n-am avut proaspăt,capacul și am lăsat cam 10 minute să se soteze totul.
-
5.Am pus zeama de lămâie,smântâna,am potrivit de sare și piper, am mai lăsat câteva clocote, am stins focul și am pus frunze proaspete de pătrunjel.
Simplu și foarte gustos. Dacă mai ai și un cerc de plating și cremă de oțet balsamic, atunci te poți lăuda că arată ca la restaurant! Crema de oțet balsamic cu gustul ei dulce acrișor, echilibrează perfect gustul dulceag al păstârnacului,dacă nu ai, atunci gustul de acrișor se va potrivi după preferință, cu zeama de lămâie.
Și cu suflet!