Ficăţei de pui în vin, cu garnitură de orez
Dacă trăim ca să mâncăm, sau mâncăm ca să trăim,eu n-am găsit un răspuns, dar, de un lucru sunt sigură şi anume că trebuie să mâncăm. Caut să gătesc cât mai simplu şi să termin rapid,mai ales când am de gătit duminica. Am ales să fac ficăţei de pui,că se fac repede şi alunecă pe gât, tot aşa de repede.
Timp de pregătire:10'
Timp de gătit:30'
Număr de porţii: 8
Dificultate:redusă
Ingrediente:
-
1 kg de ficat de pui
-
un morcov mare
-
un păstârnac mic
-
o ţelină mică
-
o ceapă mare
-
o lingură cu sos de roşii cu busuioc
-
o lingură cu amidon
-
o linguriţă cu măghiran
-
un pahar cu vin alb(cam 100ml)
-
sare şi piper după gust
Mod de preparare a ficăţeilor:
-
1.Am înăbuşit ficatul într-o tigaie non-adezivă.
-
2.Separat am înăbuşit verdeţurile tăiate bucăţi,cu sare piper şi mirodenii. După ce s-au înmuiat verdeţurile,le-am blendat şi am adăugat amidonul şi sosul de roşii .
-
3.Am turnat sosul peste ficăţei,am pus vinul, am mai lăsat să clocotească un pic şi sunt buni de pus în farfurie.
Mod de preparare a garniturii de orez:
Ingrediente:
-
300g orez
-
două linguri cu ulei
-
o linguriţă cu schinduf
-
sare şi piper după gust
-
pătrunjel
În vasul de 2l,am prăjit 300g de orez cu o linguriţă rasă de schinduf,sare piper şi apă cât să acopere orezul,sau, măsurat orezul cu o căniţă şi apa măsurată cu aceaşi căniţă,la una de orez, două de apă. Aşa îţi iasă un orez sec. După ce a fiert(10' a durat în vasul meu) ,am adăugat pătrunjel tocat.
Şi cu suflet!