Tortul "Pentru el"
Tortul acesta este pentru ziua de naștere a unui bărbat, care chiar dacă nu le are cu cărțile de joc și cu zarurile,eu m-am gândit la simbolurile acestora,adică,noroc și crenguța de laur ,bunăstare! Este făcut din pandișpan de vanilie,umplut cu cremă Princesse și cremă Mousseline cu fructe de pădure. Are 4kg.
Ingrediente blat:
-
10ouă
-
20 linguri cu zahăr
-
20 linguri cu ulei
-
20 linguri cu făină
-
100ml apă
-
vanilie sau rom
-
1 plic cu praf de copt
-
o priză de sare
Ingrediente pentru crema Princesse :
-
500g cremă Patissiere
-
300g frișcă
Ingrediente pentru crema Mousseline:
-
300g cremă Patissiere
-
150g unt de 82% grăsime
-
400g fructe de pădure
Ingrediente pentru crema Patissiere:
-
6 gălbenușuri
-
100g zahăr
-
50g făină
-
500ml lapte
-
o păstaie de vanilie
După asamblarea tortului, acesta se unge cu un strat subțire de cremă din 200g unt și 150g zahăr pudră,se lasă la rece cam o oră, după care se poate înveli în fondant.
Mod de preparare a blatului:
-
1. Am separat ouăle.
-
2.Am bătut albușurile spumă cu o priză de sare și cu jumătate din cantitatea de zahăr.
-
3.Am frecat gălbenușurile cu zahărul până s-au albit,am adăugat treptat uleiul ca la maioneză,după care am turnat în ploaie, făina amestecată cu praful de copt, alternând cu apa.
-
4.În acest amestec am încorporat ușor spuma de albușuri și am turnat totul într-o tavă de 26cm,tapetată cu hârtie de copt.
-
5 Am copt în cuptorul preîncălzit la 180 de grade,circa 45' sau până la proba cu țepușa de frigărui.
-
6 După răcire, am tăiat blatul în 5 felii transversale. Se poate tăia așa subțire cu ajutorul tăietorului special pentru blaturi de tort.
Mod de preparare a cremei Patissiere:
-
1. Am frecat gălbenușurile cu zahărul și am adăugat pe rând,făina și laptele cu vanilia.
-
2.Am pus totul pe bain-marie și am fiert până la îngroșare,după care se lasă la răcit și se folosește ca bază la diverse creme.
Modul de asamblare al tortului:
-
1. Am pus un blat,peste el am întins din crema Patissiere amestecată cu frișcă,alt blat,crema Mousseline,peste ea, am pus din fructele de pădure,alt blat și se repetă totul. Eu folosesc fructele întregi,nu le fierb ca să obțin un piure,chiar dacă sâmbureii rămân înăuntru. Da ce, vara scuipăm sâmbureii de zmeură,mure și nu ne mai stau în gât.
-
2.Am dat tortul la rece 1h, după care l-am uns cu crema de unt frecată cu zahăr și vanilie,pentru a putea întinde fondantul.Restul de ornamente le-am făcut dim mână și diverse decupatoare.
Și cu suflet!