Sos de vișine

 

     Dacă nu-i sos, parcă nu alunecă mâncarea și un contrast de gust se cere. Prin părțile noastre se obișnuiește a se mânca friptura de exemplu cu compot. De regulă, un compot de prune sau zarzăre pentru că sunt acrișoare. Dar sosul de vișine le întrece pe toate. Este în primul rând o pată frumoasă de culoare în farfurie,iar aroma vișinelor vine cu un plus de savoare. Mă îngrijesc să pun vișine în congelator la vremea lor,pentru prăjituri și sos, ca să am tot anul .Este foarte simplu de făcut.
 
Timp de pregătire:5'
Timp de preparare:10'
Dificultate: redusă
 
Folosesc ustensile și vase necesare, din gama iCook și apă eSpring

 

  • tigaie de sotare de 1l cu capac
  • o lingură de lemn
 
Ingrediente:

 

  • aprox.300g vișine fără sâmburi(congelate sau proaspete)
  • 1 lingură cu amidon alimentar sau cu făină
  • o lingură cu zahăr
  • 2 linguri cu ulei
  • o lingură cu unt
  • sare și piper alb după gust
 
Mod de preparare:
  • 1.Se pun vișinele proaspete sau congelate într-o crăticioară la fiert, cu puțină apă.
  • 2.Se desface amidonul sau făina cu puțină apă,ulei,unt și după ce s-au fiert vișinele, se toarnă papul peste ele. Se completează cu sare ,piper alb și zahăr după gust și se mai lasă să dea câteva clocote pentru a se îngroșa sosul. Nu prăjesc făina, pentru a lăsa sosul cât mai dietetic. Se potrivește bine la preparate din carne cu garnituri de cartofi.
Și cu suflet!