Salata Șuba

 

 

 
   O salată, nelipsită de regulă de la mesele de sărbătoare ale rușilor. Îmi amintesc că bunicul meu matern care era basarabean, pomenea de o salată pe care o făcea Tanti Valea pe vremea când era copil, așa îi spunea el mătușii care l-a crescut și care era o femeie avută la vremea aceea, cu un respect deosebit pentru ceea ce însemna mâncare și tradiție. Dar amintirile lui erau vagi,pomenea de ceva șubă, că era ceva foarte gustos cu cartofi,ceva roșu,pește,ouă .....și cam atât. Sigur că din această descriere nimeni nu a înțeles nimic și prin urmare nu s-a pregătit această bunătate în casa noastră, neavând de unde să cunoaștem rețeta.Timpul a trecut și uite că nu de mult,am aflat întâmplător de la o prietenă,o salată care se numește Șuba și pe care a gustat-o la colegii ei de servici, ruși. Am făcut imediat legătura cu amintirea mea ,și am înțeles că șuba despre care vorbea bunicul meu, a fost de fapt numele salatei care se făcea în casa în care a crescut. Având acum la îndemână internetul, am căutat să văd dacă rețeta primită este tradiționala rețetă rusească...și da, este și am făcut-o repede să vedem cum este. Ce să vă spun ,este pe undeva o replică a salatei de boeuf,sau de crudități,dar deosebirile sunt majore și gustul....trebuie să o faceți ca să vedeți că este chiar ceva delicios. Cantitățile sunt relative,prin urmare am să le dau cu aproximație și am pus de la  mine citire și țelină și chiar s-a integrat perfect în salată.
 
Timp de pregătire:20'
Timp de preparare:30'și o noapte la răcit
Număr de porții:8,9
Dificultate:medie
 
Ingrediente:
 
  • 2 sfecle roșii,de mărimea unei gutui
  • 3,4 cartofi mari
  • 3,4 morcovi mari
  • 2 cepe mari
  • 4 ouă fierte
  • 2 ouă crude pentru maioneză
  • 300g pește (am folosit ton în suc propriu mărunțit,conservă)
  • o țelină mică
  • 2,3 linguri cu oțet pentru sfeclă*
  • o linguriță de chimen măcinat pentru sfeclă*
  • o lingură de zahăr pentru sfeclă*
  • un plic de gelatină pentru o ținută mai bună
  • ulei pentru maioneză
  • o lingură de muștar pentru maioneză
  • sare și piper alb după gust
componentele cu asterix se folosesc la dresingul pentru murarea sfeclei.
Mod de preparare:
  • 1.Am pus la fiert,sfecla,separat cartofii în coajă,separat morcovii întregi cu țelina întreagă,și separat ouăle. Din supa în care au fiert morcovii și țelina am ținut un pahar mai mare de supă în care am dizolvat gelatina și la asamblare am turnat peste fiecare strat câte puțin din această supă,care va ține legate straturile, altfel se vor prăbuși la tăiere și atunci pentru ce munca de stratificare?
  • 2. După răcire,am curățat sfecla și cartofii de coajă și de asemenea ouăle.
  • 3.Am răzuit fâșiuțe subțiri,sfecla, cartofii,morcovii,țelina.
  • 4.Am facut un dresing de apă,sare,zahăr,chimen, oțet,piper după gust și am turnat peste fâșiuțele de sfeclă,pentru a se mura ușor cam 20', după care le-am stors bine de zeamă.
  • 5.Am mărunțit cepele și le-am sărat pentru a lăsa zeama,tot cam 20',după care am stors bine de zeamă.
  • 6.Din ouăle crude,muștar și un gălbenuș fiert, am făcut maioneză.
  • 7.Asamblarea se face astfel:
Într-un vas mai înalt ca să încapă toate straturile,căptușit cu folie care mă va ajuta la decofrare,am pus straturi după cum urmează și fiecare strat l-am stropit cu puțină supă cu gelatină, după care l-am uns cu maioneză.
Cartofi,sfeclă,ceapă,pește,ceapă,morcovi,țelină,sfeclă și se repetă straturile până sus. Am acoperit cu folie și am  dat la rece cel puțin două ore,sau mai bine până a doua zi.
 
Am răsturnat frumos vasul pe un platou,am îndepărtat folia și am răzuit ouăle fierte pe deasupra. Eu am pus felii de ou și pe marginea platoului pentru aspect. Faptul că am pus supă cu gelatină, mi-a permis să tai felii ca de tort, efectul vizual fiind maxim.
Și cu suflet!