Dulceață de căpșuni
Căpșunile sunt preferatele noastre și ne dorim să mai gustăm din aroma lor delicată și peste an, fiindcă știm cu toții că sezonul lor este foarte scurt. Delicatețea și parfumul lor, rămân și după prepararea lor sub formă de compot, dulceață sau sirop și asta le face a se situa printre cele mai solicitate conserve. Pe vremuri aveam rețeta de fierbere până se îngroșa și mă alegeam la urmă cu un terci de o culoare departe de cea naturală și bineînțeles cu un gust care era și el modificat. N-a fost rău, dar trebuie să fiu în rând cu progresele într-ale conservelor și să recunosc că azi ,prepararea dulcețurilor pentru mine înseamnă economie de timp, iar culoarea și textura sunt foarte apropiate de starea naturală a fructelor, datorită gelfixurilor. Părerile sunt împărțite în ce privește ingredientele gelfixului. E 200 acid scorbic și E400 pectina, nu sunt pe lista neagră,dar mai este E330 acidul citric care nu face impresie prea bună. Dar acuma să ne gândim puțin și la modalitatea de creștere a fructelor în vremuri în care mai nimic nu crește fără dăunători, deci trebuiesc tratamente și de zahăr ce să mai spun, că nici el nu are o reputație bună și atunci la ce să renunț, la E330,la zahăr sau la fructe? Folosesc plicurile 3:1 pentru că se poate folosi zahăr puțin.
Ingrediente:
-
La 1 kg de fructe, am folosit 350g de zahăr , o crenguță de mentă și un plic de gelfix.
Mod de preparare:
-
1.Am spălat fructele iar dacă sunt mai mari, este de preferat a se tăia în două și le-am amestecat cu zahărul și gelfixul.
-
2. Am pus pe foc moderat amestecând pentru a nu se prinde,până a dat în clocot. Din acel moment se măsoară timpul, adică 3 minute și se poate turna în borcane.
-
3.După umplerea borcanelor le-am întors cu capacul în jos și le-am ținut așa cam 5' pentru o mai buna omogenizare. Nu trebuie să mai stea nici la nani pui în haine.
Și cu suflet!