Conservă de pulpă de roșii

 

     Cu siguranță, cam toți ducem dorul aromei și al gustului de roșie adevărată, ruptă de pe loaza din grădină. Dar avem parte și de un anotimp de iarnă,care durează cam 6 luni și până crește roșia încă mai durează, așa încât, se caută metode de păstrare cât mai naturale a pulpei de roșii. O prietenă bună și vecină, m-a cadorisit cu un borcan de pulpă de roșii puse de ea. Ceva bun ,curat,adică fără conservanți și ușor de făcut. Ceea ce-mi place la această rețetă este faptul că nu ai o cantitate limită ci totul merge după ochiometru. Ai roșiile care ar fi bine să fie un soi mai fără sâmburi mulți,pe care le crestezi în cruce la polul opus codiței,se opăresc pentru a se putea decoji,se pun dacă sunt mai mari roșiile, tăiate în bucăți, nu se pune apă pentru că ele lasă suficient suc,se căpăcesc borcanele și se fierb în bain marie 20'timp socotit din momentul fierberii. Am făcut și varianta cu bulion nefiert turnat peste ele, obținând o compoziție mult mai consistentă. Se lasă borcanele în vasul în care au fiert până se răcesc, după care  sunt bune de pus în cămară. La ce se poate folosi pulpa de roșii? Poate mai potrivită ar fi întrebarea, la ce nu se poate folosi pulpa de roșii.
Nu am numărat borcanele și nu știu câte roșii am folosit pentru conservat,dar știu că le-am pus pe toate în borcane, în funcție de  cum au încăput.
 
Și cu suflet!