Compot de căpșuni

 

   Este vremea căpșunilor. Pentru că este un fruct cu un gust și un parfum căruia greu îi reziști și pentru că sezonul căpșunilor este foarte scurt,eu am grijă să ne bucurăm de aceste fructe parfumate pe parcursul anului, prin conservarea lor și în compot. Este compotul preferat al soțului meu și am grijă să nu-i lipsească. Am mai cumpărat căpșuni la caserolă din supermarketuri,dar am rămas profund dezamăgită, pentru că numai aspectul era de ele, gustul fiind pierdut,adică nici măcar nu aducea cu ceea ce știm noi că este, căpșuna adevărată. Ceea ce crește forțat,nu se poate compara cu ceea ce crește în grădină. Imitația tot imitație rămâne, indiferent că este vorba de fructe,legume sau orice altceva. Pentru că sunt fructe foarte fragile, trebuie manevrate și preparate cu grijă, ca să-și păstreze forma și să nu folosim fructe zdrobite. Ce este fără ținută fiind foarte copt,merge la dulceață. Nu se înghesuie fructele ci se pun doar cât  permite volumul borcanului. Fiind foarte zemoase, fructele se vor aduna la suprafață,dar trebuie lăsate în pace,adică nu trebuie scuturat borcanul pentru uniformizare, că se vor zdrobi. Apa folosită este foarte importantă deoarece aceste fructe se alterează foarte repede și riscăm să se borșească,adică să se altereze compotul,asta în cazul în care nu vrem să folosim conservant.

 

Timp de preparare: 1h
Număr de porții: depinde de cantitatea de fructe
Dificultate: redusă
 
Ustensile și vase necesare:

 

  • o cratiță sau oală foarte mare pentru fiertul borcanelor
  • borcane mai mici de 350ml cu capac
  • o lingură
  • bol pentru fructe
  • apă curată(folosesc apa eSpring care are o puritate de 99.99%)sau o apă de izvor
  • prosoape de bucătărie pentru acoperit borcanele la fierbere
 
Ingrediente:

 

  • căpșuni
  • zahăr
 
Mod de preparare:

 

  • 1.Am spălat borcanele și le-am sterilizat în cuptor.
  • 2.Am curățat căpșunile de codițe și le-am spălat cu mare grijă , după care le-am pus la scurs.
  • 3.Am clădit fructele în borcane.
  • 4.La fiecare borcan pun o lingură mare de zahăr, pe care o topesc în puțină apă fierbinte. Fac acest procedeu pentru că risc să rămână zahărul netopit la fierbere, fiindcă aceste fructe se fierb foarte puțin, că altfel se sparg.
  • 5.Completez cu apă până în buza borcanului,îl căpăcesc și-l pun  în oala căptușită cu prosoape în așa fel încât  să nu vină în contact direct cu fundul oalei dar nici să se atingă de celelalte borcane.
  • 6.Din momentul în care începe să clocotească apa din oală se socotesc 20 de minute de fierbere și se stinge focul. Se lasă totul așa până se răcește complet. Se crează un vid în interiorul borcanului pe care îl recunoaștem după forma curbată a capacului. Acum se pot depozita în cămară și te poți bucura de un compot parfumat în zilele reci ale iernii.
Și cu suflet!