Ciorbă de salată verde

 

   O ciorbă delicioasă,poate să iasă din banala salată verde. Da, este adevărat că salata nu are gust, dar în ciorbă, are o textură care-ți lasă gura apă când o mănânci. Este un preparat ieftin,ușor,fără pretenții de specialist într-ale gătitului, prin urmare orice novice o poate face. Iar dacă vrei să fie dietetică,atunci nu pui șuncă,ou și se poate face cu lapte de soia sau un iaurt cu grăsime 0.Ceea ce am adus nou la această ciorbiță este schinduful care se potrivește foarte bine cu legumele și verdeața. Se găsește la magazinele cu profil naturist,este foarte benefic pentru sănătate și a fost cunoscut și de daci, fiind folosit de vracii din Carpați. Numele dacic era Scindof.
 
Timp de pregătit:15'
Timp de preparare:20'
Număr de porții:4
Dificultate:ușoară
 
Ingrediente:
 
  • 2 căpățâni mari de salată verde
  • 1 morcov
  • 1 păstârnac
  • 1 pătrunjel
  • o țelină mică
  • o felie de șuncă afumată de casă
  • o linguriță de schinduf
  • 3,4 căței de usturoi
  • 1 iaurt mare
  • o lingură cu amidon alimentar
  • un gălbenuș de ou
  • 1 ardei roșu
  • pătrunjel
  • leuștean
  • sare și piper după gust
 
Mod de preparare:
 
 
  • 1.Am spălat salata și am tăiat-o fâșii late de un deget.
  • 2.Am curățat verdețurile și le-am tăiat bețișoare.
  • 3.Am prăjit șunculița tăiată cubulețe și în untura rezultată am înăbușit verdețurile, usturoiul mărunțit,ardeiul tăiat cubulețe și  salata, până și-a schimbat culoarea și s-a înmuiat.
  • 4.Am completat cu 2l de apă și am lăsat să fiarbă cam 15 minute.
  • 5.Am desfăcut amidonul cu iaurtul, gălbenușul,praful de schinduf și le-am turnat în ciorbă după fierbere. Am lăsat să dea câteva clocote, după care am pus leușteanul și pătrunjelul. Se mai poate fierbe câte un ou direct în ciorbă pentru fiecare porție.
 
Și cu suflet!