Papă de roșii cu paste
Amintirile despre mâncărurile copilăriei sunt vii și ne place să vorbim despre ele. Așa s-a întâmplat și cu mine și prietena mea, care mi-a povestit cu drag despre această mâncare pe care a pomenit-o făcută de bunica apoi de mama ei. Pe vremurile când nu erau atâtea sofisticături adică tot felul de mâncăruri ambalate cum găsim astăzi și pe care mult timp le-am considerat a fi ceva extraordinar,se gătea simplu din ce aveai pe lângă casă și în același timp gustos. Iată că revenim la ceea ce de fapt este mâncarea adevărată,care ne trezește amintirile, dar mai ales pofta de a mânca ceva simplu și bun.
Timp de preparare:30'
Dificultate :redusă
Ingrediente pentru 3 porții de 4 persoane:
-
2 kg roșii cărnoase
-
5,6 ardei grași albi și roșii
-
3 cepe mari
-
cam 100g de slăninuță afumată
-
sare și piper după gust
Ingrediente sos, pentru una din cele trei porții:
-
3 ouă
-
o lingură bună de făină
-
300ml de lapte
Mod de preparare:
-
1.Am ales un vas de tuci ca să fie totul cât mai autentic și am topit slăninuța tăiată cubulețe. Apoi am adăugat ceapa tăiată și ea cubulețe.
-
2.După ce s-a înmuiat ceapa ,am adăugat ardeii tăiați cubulețe și după ce s-au înmuiat și ei, am pus pulpa de roșii mărunțită și fără coajă.
-
3. Se condimentează ,se omogenizează totul și se mai copletează cu puțină apă. Se lasă la fiert la foc mic, până scade bine și începe să capete consistența unui sos.
-
4.După fierbere se porționează în trei vase mai mici și se poate consuma în cursul zilelor următoare,depozitându-se la rece . O porție înseamnă de fapt că ajunge pentru 4 persoane.
-
5.Am amestecat ouăle cu făina, am pus laptele treptat și am fiert această compoziție până la îngroșare, amestecând pentru a nu face cocoloși.Trebuie să fie mai fluid ca și la un aluat de clătite, eventual dacă este prea gros se mai completează cu puțin lapte.
-
6.Acest sos se face pe loc,de fiecare dată când se prepară una din cele 3 porții, adică se servește imediat. L-am împreunat cu porția de roșii,ceapă și ardei și am adăugat pastele. Pastele cu sosul dau de fapt consistența mâncării. Foarte gustoasă papa asta!
Și cu suflet!