Ardei umpluţi cu tăşcuţe

 

 
      Mai stau din când, în când,de vorbă cu vecinuţa mea,că-i gospodină mare.
Are o familie numeroasă şi prin urmare are şi provocări destule în
bucătărie. Şi într-una din zile îmi spune, că la cererea familiei,va face
ardei umpluţi cu tăşcuţe. Eu, pe lângă ea, să văd minunea. Am întrebat-o,
de unde ştie această reţetă şi mi-a spus că ea, este de loc, din satul Rogoz
de Beliu, cam la un km. de comuna Craiva. Şi citez ''La noi acasă, mama
 ne făcea ardei umpluţi cu tărhană  aşa spun localnicii la tăşcuţe
 şi se duceau repede din oală! ''.Şi ai mei, se dau în vânt după această
 mâncare.Trebuie să fac câte 50 de bucăţi, ca să ne ajungă '' am încheiat
citatul. Şi iată reţeta:

 

  • Timp de pregătire:20'
  • Timp de gătit :1h şi 30'
  • Număr de porţii:6
  • Dificultate:redusă
 
Ingrediente:

 

  •  20 de ardei graşi
  • taşcuţe dintr-o pătură de 5 ouă( sau 300g tăşcuţe mici, cu ouă)
  • 2 cepe mari
  • 3 linguri cu boia dulce
  • 1 lingură cu mixt de legume(dacă ai de casă sau bio)
  • o legătură de pătrunjel
  • sare şi piper după gust
  • 2,3 ouă(dacă-s mari, ajung două)
  • 1l bulion
  • zahăr după gust
  • 2 linguri cu făină                         
 
Mod de preparare:

 

  • 1.Am curăţat ardeii de cotoare şi seminţe.
Dacă ai probleme cu ardeii ,eu aşa fac întotdeauna,opăreşte-i un minut,îşi
lasă  răul  în apă şi lucrezi mai bine cu ei.
  • 2. Am tăiat ceapa cubuleţe mici şi am pus-o la înăbuşit cu sare, în tigaia
non-adezivă. După înmuierea ei,am pus boiaua şi tăşcuţele. Le-am ţinut pe
foc mediu şi am amestecat până sau uscat bine.Tăşcuţele trebuie să fie
crocante,adică să fie întărite bine. Le-am lăsat să se răcească bine. Se vor
întări şi mai tare când sunt reci.
  • 3. Apoi am pus ouăle, piperul,mixtul de legume,pătrunjelul,am
amestecat şi am umplut ardeii de trei sferturi, ca să aibă loc tăşcuţele
să se umfle.
  •  4 .Am făcut sos obişnuit de roşii. Adică,am desfăcut bulionul cu făina,
am potrivit de sare, piper şi zahăr după  gust şi am acoperit ardeii
cu sosul. Mie îmi place să prepar tot ce ţine de umpluturi, la cuptor ,
în vas de pământ.
După compoziţie ai tinde să spui,da,dar....fără carne,'io ştiu?! Să şti
 că uiţi de carne. Chiar aşa. Nu crezi? Atunci, fă-ţi o porţie. 
         
 Şi cu suflet!