Mucenici
Mucenicii, azi de 9 martie,în memoria unor martiri ai vremurilor ,se fac sub formă de prăjiturele, mai bine zis niște cozonăcei,pentru a cinsti memoria celor 40 de oameni care n-au vrut să se lepede de credința creștină. Au fost supuși la casne greu de imaginat și stau să mă gândesc, de unde le veneau aceste idei călăilor? Eu zic că sigurat au colaborat cu cel negru că altfel cum să -ți chinui aproapele? Guvernatorul Armeniei,Agricolae a poruncit ca cei 40 d oameni care nu au vrut să renunțe la credința creștină, să fie dezbrăcați și aruncați în lacul Sevastia care la acea vreme avea apa la temperatura de îngheț. Se spune că apa a devenit caldă printr-o minune și atunci caznele nu au încetat ci dimpotrivă, au luat amploare prin faptul că li s-au zdrobit oasele gleznelor și apoi au fost arși de vii. Eu țin să le scriu numele lor, considerând că astfel îmi exprim recunoștința pentru gestul lor, RAR ÎNTÂLNIT!
Aghie,Aethie,Achahie,Aglaie,Alexandru,Atanasie,Chiril.,Chirion,Candid,Claudie,
Domnos,Dometian,Ecdit,Evtihie,Evnichie,Flavie,Tiloctimen,Gaie,Gorgonie,Hudion,
Isihie,Ieraclie,Ioan,Ilian,Ilie,Leontie,Lisimah,Meliton,Nicolaie,Prisc Sacherdon,Severian,Sisinie,Smaragd,Teodul,Teofil,Valerie,Valent,Vivian,Xantie.
Timp de pregătire:15'
Timp de preparare:1h,30'( perioada de frământare și dospire a mașinii de pâine)
Număr de porții :40
Dificultate medie
Ingrediente aluat:
-
1kg de făină
-
200g zahăr
-
140ml ulei
-
500 ml suc de fructe (am stors cu aparatul de fresh ,portocale )
-
50g drojdie proaspătă
-
200g nucă măcinată
-
100g nucă de cocos
-
100g stafide
Ingrediente sirop:
-
300g zahăr
-
100g miere
-
esență de rom și de vanilie
-
200ml suc de fructe
Mod de preparare:
-
1.Am făcut o maia din zahăr ,drojdie, făină și sucul de fructe cu arome ,în care au stat stafidele înmuiate . Am lăsat-o să dospească.
-
2.Am amestecat restul de ingrediente în mașina de pâine și am lăsat la dospit. Același lucru faci și fără mașină adică, frămânți aluatul până se dezlipește de pe mână și-l lași la dospit.
-
3.Am împărțit pe cântar cantitatea de aluat în 40 de părți le-am rotunjit ca în poză și am început să întind fiecare parte într-un mic dreptunghi pe care am presărat nucă ,nuca de cocos,niște stafide ,am rulat și am sucit în rulou ca pe un șnur, petrecând capetele și le-am lipit ușor prin presare. Le-am pus la dospit 30 de ' și le-am copt 30' la 180 de grade după care am scos tava afară ,am însiropat mucenicii și i-am mai copt 10'( până s-a încorporat tot sucul în ei.) După coacere, i-am uns cu pensula cu miere și am mai presărat nucă și nucă de cocos.
Sunt pufoși ,gustoși și deosebiți!
Și cu suflet!