Pituțe pentru umplut
Da, pituțe pentru umplut, pentru că se poate și așa, turnat în interiorul pituței umplutură, nu numai varianta de hamburger. Am văzut varianta de pită umplută cu ciorbă de fasole uscată, dar ceea ce n-am găsit ca fiind ceva normal este mărimea pâinii,adică o pâine mult prea mare pentru a putea fi mâncată de un singur om. Se mănâncă interiorul eventual cu capacul pâinii și restul merge la... găleată! De ce atâta risipă, când se poate și altfel? Și uite așa, am gândit niște pituțe la o mărime rezonabilă,mai exact să fie o porție care să se consume în întregime, fără a se mai risipi pâinea. Iată și rețeta pentru 4 pâinici.
Timp de pregătire:15'
Timp de preparare:3 ore cu copt cu tot
Număr de bucăți :4
Dificultate: redusă
Îngrediente:
-
450g făină
-
50g tărâțe de grâu
-
270ml lapte degresat( sau apă) dar cu lapte, iasă aluatul mai pufos
-
7g drojdie uscată(un plic)
-
0 linguriță rasă cu sare
-
o linguriță plină cu zahăr
-
o lingură cu ulei
Mod de preparare:
-
1.Am pus într-un bol zahărul, drojdia,o lingură bună de făină și lapte călduț cât să iasă un amestec de consistența unei smântâni. Asta este de fapt o maia, pe care am lăsat-o să dospească.
-
2.Am amestecat maiaua cu făina în care am încorporat sarea,uleiul și am turnat câte puțin lapte călduț până s-a legat aluatul. Se frământă destul de bine(se poate folosi mașina de pâine la programul de frământat de 15'). Se lasă la dospit până își dublează volumul. Eu folosesc pentru dospire cuptorul electric la temperatura de 40 de grade și sunt sigură că în 30'indiferent de temperatura camerei, aluatul a dospit.
-
3.Am împărțit aluatul în 4 porții,în jur de 200g are o porție, le-am rotunjit în formă de bilă și le-am aplatizat ușor pentru a fi mai late,fiind un avantaj la umplere.
-
4.Le-am uns cu lapte pe deasupra și le-am pus iar la dospit până și-au dublat volumul. Asta înseamnă cam 30',după care în cuptorul preîncălzit la 180 de grade, am copt pituțele 35' sau până se rumenesc frumos. După răcire, se pot depozita în pungă de plastic pentru mai multe zile iar pentru consum, se taie cât mai sus un capac,se scobește de miez aproape până la coajă,se umple și se mai dă la cuptor până devine coaja crocantă ,asta însemnând câteva minute. Pe capac se poate pune salata adecvată.
Și cu suflet!