Terină cu legume

 

 

    Terina este un preparat elegant,gustos,apetisant, care dă bine la orice masă festivă. Această variantă, este una light și pentru toate gusturile,adică și pentru vegetarieni, fiindcă nu are carne. Știu că cea mai bună legumă-i carnea, dar uite că de data aceasta se poate și fără. Dar se poate pune pe un platou de aperitiv alături de felii de șuncă sau salam fin și iaca are și însoțitorul dorit de unii. Până una alta,iată și rețeta:
 
Timp de preparare:15'
Timp de gătit:15' fiertul legumelor și 3 ore de așteptat pentru întărit.
Număr de felii:12buc.
Dificultate: ușoară
 
Ingrediente:

  • 300g morcov
  • 300g cartofi
  • 200g mazăre
  • 100g ardei crud,capia
  • 1 măr
  • 250g maioneză
  • 100g smântână grasă
  • 5 ouă din care 4 fierte tari
  • 2 plicuri de gelatină de 10g
  • 1 linguriță de schinduf(dă un gust bun de ușor afumat) și poate fi opțional
  • 2 lingurițe de zeamă de lămâie
  • sare și piper alb după gust
 
Mod de gătit:
 
  • 1.Am pus la fiert mazărea,separat,cartofii în coajă , separat morcovii întregi și separat ouăle.
  • 2.După ce s-au fiert legumele al dente, le-am pus la strecurat și le-am tăiat cubulețe.
  • 3.Ouăle le-am pus în apă rece.
  • 4.Ardeii capia cu mărul decojit i-am tăiat cubulețe, dar i-am lăsat cruzi și i-am amestecat cu restul de legume tăiate.
  • 5.Am făcut o maioneză rapidă dintr-un ou și muștar.
  • 6.Din supa de la legume, am luat 200ml în care am pus,smântâna și maioneza.
  • 7.Am topit gelatina în un pic de supă la microunde și am turnat-o în sosul de smântână și maioneză.Tot în acest sos am pus sarea,piperul, praful de schinduf,două lingurițe de zeamă de lămâie și am turnat sosul peste legume.
  • 8.În forma de chec de silicon,am pus un strat  de legume cu sos,am pus cele patru ouă fierte tari, cap la cap și peste, am venit cu alt strat de legume cu sos.
  • 9.Am pus totul la rece pentru cel puțin 3 ore,după care se poate scoate din formă și tăia felii frumoase și gustoase.
Și cu suflet!