Întotdeauna când te apuci să găteşti ceva, înainte de lucru spune o rugăciune adresată Maicii Domnului şi Sfântului Bucătar al Cerului, Eufrosin, pentru ca bucatele să iasă gustoase şi treaba bine. La urmă, fă semnul crucii peste bucate şi dacă poţi arde şi două, trei bucăţele de tămâie pentru a alunga tot ce-i rău.
O maicuță de la schitul Iezer a spus-o! Pornind de la ceea ce am învățat în decursul anilor de acasă de la femeile din familie și din experiența mea de gătit pentru familia mea , m-am gândit să transmit și altor semeni, bucuria și satisfacția unei farfuri care te îmbie cu savoarea ei. Gătitul pentru mine înseamnă mai mult decât a mânca ceva ,înseamnă a avea grijă de tine și de cei care au încredere în tine, pentru că sunt consumatorii la ceea ce le pui pe masă. Responsabilitatea este mare, pentru că sănătatea mea și a familiei, se află în mâinile mele. Sunt sigură că și dumneavoastră cititorii acestui site, îmi împărtășiți, spusele. Sunt convinsă că au trecut vremurile în care nu ne uitam ce scrie pe ambalaje, pentru că ne lăsam furați de aspect. Astăzi, am învățat că trebuie să acordăm o atenție deosebită la ceea ce cumpărăm pentru a mânca,că-i de la piață sau de la supermarket,este egal.Țăranul român încă trudește pentru a aduce la piață rodul muncii lui. Morcovii lui, nu lucesc și nu-s toți drepți de parcă ar fi fost făcuți la strung, dar sunt în schimb de un roșu și un gust morcovesc,proprietăți date de pământul în care au crescut și nu de vopsele. Cândva, pe vremea când la noi bătea vântul prin așa zisele alimentare și aprozare, am fost într-un super marchet în occident și am rămas năucită de ce se vindea acolo. Usturoi gata curățat în borcănele,verdețurile curățate, fără viermi și spălate,mai tot ce aveai nevoie de dus acasă și de pus în oală, erau ambalate, luceau și de fapt ...te păcăleau. Ce târziu am înțeles că toate acestea au fost de fapt himere și că realitatea trebuie să fie alta, adică acceptă că natura nu măsoară și nu îndreaptă, ci dă, după cum i-ai dat și ai prețuit-o! În timp ce distrugem fără nici un complex tot ceea ce înseamnă natură în jurul nostru,încă îi suntem înferiori din toate punctele de vedere. Ce-ai semănat aceea culegi! Este atâta rutină și atât de puțin adevăr,dar pentru adevărul acesta puțin și rar, merită să trăim. Noi oamenii, putem să concepem o existență echilibrată și merită să luptăm pentru acest lucru, dacă vrem să nu plătim tribut greu pentru neglijarea sănătății. Să ne amintim mereu, că viața este arta de a desena fără radieră și este un voiaj spre acasă. Mai bine să murim uzați, decât să murim ruginiți. Și să ne amintim mereu că trebuie să gătim,
Această secţiune, vă permite să vizualizaţi printr-un click în partea stângă a paginii pe REȚETELE MELE, toate categoriile de reţete cu conţinutul şi pozele lor. Fiecare categorie, are familia ei de reţete.Tot ce trebuie să faceţi,este să daţi click pe ele şi mai rămâne să vă delectaţi cu pozele şi conţinutul. Ingredientele folosite la preparate, sunt proaspete sau conservate de mine, pentru a fi sigură că mâncarea este cât mai curată. Se știe că orice produs cu cât este mai procesat cu atât este mai puțin sănătos. Congelarea este una din modalitățile de a avea în mijlocul iernii,savoarea și gustul unor legume sau fructe din grădină. La secțiunea CONSERVE ȘI MURĂTURI, găsiți procedurile mele de conservare.
Acest blog a fost făcut cu scopul de a aduce în bucătăria fiecăruia rețete vechi și noi și un plus de valoare la ceea ce gătim,pentru noi și familiile noastre. Pornind de la ceea ce se gătește în bucătăria mea și bucătăriile altora, am cules rețete de tot felul, pentru toate...